Premierul britanic David Cameron i-a telefonat, marţi, preşedintelui iranian Hassan Rohani, prima discuţie la acest nivel în ultimii zece ani, informează AFP, citată de Mediafax.
Convorbirea dintre cei doi lideri a avut loc în contextul reluării miercuri, la Geneva, a negocierilor privind programul nuclear iranian.
Cameron este „primul premier britanic care îi telefonează unui preşedinte iranian în ultimii zece ani", subliniază Downing Street într-un comunicat.
Ultima convorbire telefonică la acest nivel a avut loc în 2002, între Tony Blair şi Mohammad Khatami, a precizat un purtător de cuvânt.
Cameron şi Rohani au discutat despre consolidarea relaţiilor dintre Marea Britanie şi Iran, odată cu numirea unor însărcinaţi cu afaceri diplomatice nerezidenţi, una dintre etapele procesului de normalizare, iniţiat după alegerea în iunie a actualului preşedinte iranian moderat.
Relaţiile directe dintre cele două state au fost întrerupte la sfârşitul lui 2011, când Marea Britanie şi-a închis ambasada de la Teheran, după atacarea clădirii de către membri ai unor miliţii islamiste care protestau faţă de anunţarea unor noi sancţiuni britanice impuse Iranului din cauza controversatului său program nuclear.
Ambasada Iranului la Londra a fost, de asemenea, închisă.
„În legătură cu programul nuclear iranian, cei doi lideri au fost de acord că în cadrul recentelor negocieri de la Geneva au fost înregistrate progrese semnificative şi că este important să se profite de ocazia pe care o reprezintă următoarea serie de discuţii care încep miercuri”, se mai arată în comunicat.
Cameron consideră că Iranul trebuie să „răspundă tuturor preocupărilor comunităţii internaţionale în legătură cu programul său nuclear".
Premierul britanic şi preşedintele iranian au discutat, de asemenea, despre conflictul din Siria, apreciind că în acest caz este „necesară o soluţie politică, pentru a pune capăt masacrului”.
Totodată, Cameron i-a transmis condoleanţe lui Rohani, după dublul atentat comis marţi la ambasada Iranului din Beirut şi soldat cu 23 de morţi şi 150 de răniţi.