Papa Benedict al XVI-lea a apărut miercuri pentru prima dată în public, după anunţul-surpriză de luni că se va retrage de la conducerea Bisericii Catolice la 28 februarie, în timpul unei audieri generale care a adunat aproximativ 3.500 de credincioşi din lumea întreagă în sala Paul al VI-lea de la Vatican.
Primit de către o mulţime entuziastă care l-a ovaţionat scandându-i numele şi aplaudându-l, Papa, în vârstă de 85 de ani, părea obosit, dar foarte atent când a ascultat Evanghelia zilei, scrie
AFP.
Papa Benedict al XVI-lea a luat întreaga lume prin surprindere când şi-a anunţat luni demisia începând cu sfârşitul lui februarie, o premieră în istoria Bisericii moderne, motivând că "nu mai are forţă" să conducă din cauza "vârstei avansate", 85 de ani.
Planurile Suveranului Pontif. Ce va face Papa după retragere Un nou Papă va fi desemnat "pentru Paşti" la 31 martie, a precizat purtătorul de cuvânt al Papei în cadrul unei conferinţe de presă convocată la Vatican.