Anunţul a fost făcut chiar de iniţiatorul proiectului, magnatul australian Clive Palmer, care a spus că, din respect pentru locuitorii din New York, dineul de gală organizat pentru acest eveniment se va desfăşura în luna februarie a anului 2013.
„Primarul Michael Bloomberg a anulat Maratonul din New York de săptămâna trecută, pentru că nu a dorit ca acesta să fie afectat de uragan şi de daunele provocate de el. Credem că este prea devreme să organizăm această prezentare, cât timp oraşul şi întreaga regiune se află în plină redresare”, a declarat Palmer, citat de AFP.
Prezentarea proiectului urma să fie organizată în următoarele săptămâni, pe portavionul USS Intrepid.
Palmer a şocat întreaga lume în luna aprilie a acestui an, atunci când a anunţat că intenţionează să construiască o replică exactă a Titanicului, vasul original scufundându-se în 1912, tragedie care a dus la moartea a peste 1.500 de oameni.
Noul vas urmează să aibă aceleaşi dimensiuni ca şi predecesorul său - 270 de metri lungime, 53 de metri înălţime şi 40.000 de tone - iar prima călătorie este programată în 2016, de la Londra spre New York.
Pentru construcţia vasului, Palmer s-a folosit de relaţiile sale de afaceri cu piaţa chineză şi a semnat un contract cu CSC Jinling Shipyard, cea care se va ocupa de proiect.
„Va fi la fel de luxos ca originalul, dar evident va avea cea mai nouă tehnologie a momentului şi cele mai noi sisteme şi echipamente de navigare şi securitate”, a precizat Palmer în aprilie.
Miliardarul australian a anunţat în încheiere că toate evenimentele legate de prezentarea proiectului Titanic II de la Londra, Southampton, Boston, precum şi cele din Canada şi China au fost de asemenea amânate.