Nigel Farage, unul dintre cei mai vocali eurosceptici și omul care a stat în spatele campaniei pentru Brexit, a făcut o serie de previziuni sumbre, conform Mirror.
Farage a vorbit, în cadul unui eveniment al UKIP, partidul pe care l-a condus până astăzi, când lider a fost desemnat Paul Nuttall
Farage susține că rezultatul alegerilor din Statele Unite este direct legat de Brexit și că urmează evenimente similiare în toată Europa.
“Momentul Brexit a declanșat această revoltă anti-establishment care a dus la victoria lui Donald Trump”, a susținut Farage. “Noi am fost inspirația din spatele acestui moment”.
În plus, Farage susține că euroscepticii și membrii partidelor de extremă dreapta urmează să preia puterea în Italia, Austria, Olanda, Germania și Franța în următorul an.
“Pentru cei care cred că 2016 a fost un an groaznic – și nu mă număr printre ei – îmi pare rău, dar urmează vești și mai proaste”, a declarat Farage.