Oamenii de ştiinţă japonezi au avertizat că un val gigant de 35 de metri înălţime ar putea acoperi coasta japoneză, în cazul unui cutremur de magnitudine 9.
În cazul unui cutremur de magnitudine 9, provenind din zona seismică Nankai, valuri de peste 20 de metri înălţime venind dinspre Tokyo spre insula Kyushu ar putea acoperi porţiuni mari din zonele de coastă.
În oraşul Kuroshio, din prefectura Kochi (sud-vest), tsunami-ul ar putea atinge 34,4 metri înălţime, aşa cum este calculat de către cercetători, conform unui raport făcut public sâmbătă seara.
De asemenea, centrala nucleară Hamaoka, în prezent scoasă din funcţiune, ar putea fi lovită de un val cu o înălţime maximă de 21 de metri, dar care ar depăşi barajul de 18 metri înălţime care este în prezent în construcţie.
În 2003, s-au făcut previziuni cu privire la un posibil tsunami, care spuneau că nici o locaţie din Japonia nu ar fi afecatată de un val mai înalt de 20 de metri.
În timpul cutremurului din 11 martie 2011, având magnitudinea 9, valuri de 15 metri înălţime au devastat regiunile de coastă din nord-est, ducând la moartea a 19.000 de oameni şi provocând la centrala Fukushima cel mai mare dezastru nuclear după cel de la Cernobâl (Ucraina), din 1986.