Nici în Marea Britanie situaţia nu este mai bună. Preţul benzinei îi duce pe şoferi la faliment. Dar poate şi mai rău este în Statele Unite, unde mulţi americani au ajuns să fure carburant din rezervoare din cauza preţurilor foarte mari.
În alte ţări europene, consumatorii sunt şi mai puţin norocoşi. În Turcia, mai ales, unde sistemul de transport în comun nu este bine pus la punct, şoferii lasă la benzinării echivalentul unui bilet de avion pentru o cursă internă. Iar în Rusia, al doilea producător de petrol al lumii, benzina costă aproape un dolar litrul - la fel de mult ca şi în Statele Unite, unde veniturile sunt mult mai mari.
Antena 3