Antena 3 CNN Externe Preţul petrolului a coborât sub 33 de dolari pe baril, după acordul Rusia-Ucraina

Preţul petrolului a coborât sub 33 de dolari pe baril, după acordul Rusia-Ucraina

1 minut de citit Publicat la 12:52 20 Ian 2009 Modificat la 12:52 20 Ian 2009
Preţul petrolului a coborât sub 33 de dolari pe baril, după acordul Rusia-Ucraina
Preţul petrolului a căzut peste 3 dolari până aproape de 33 de dolari barilul, după ce Rusia şi Ucraina au semnat un acord pe 10 ani pentru livrarea de gaze naturale ce deschide calea reluării livrărilor spre Europa.
De asemenea, implementarea încetării focului din Gaza a îndepărtat temerile pieţei.
Analiştii apreciază că acum economia a devenit prioritară altor evenimente. În plus piaţa este foarte volatilă şi semnele arată că cererea scade.
Cotaţia future pentru februarie a ţiţeiului în SUA a ajuns la 33,89 dolari, căzând cu 2,62 dolari, pentru ca apoi să îşi revină la comercializare la 34,53 dolari barilul
Preţul a fost supus unei presiuni vineri după ce Agenţia Internaţională pentru Energie, consilier al ţărilor industrializate, a prevăzut o cădere a cererii la ţiţei în 2009.
OPEC a redus deja de trei ori producţia din septembrie şi până acum în încercarea de a opri căderea preţurilor. În plus, se are în vedere o scădere suplimentară a producţiei, după cum recunoştea ministrul algerian al petrolului, Chakib Khelil.
În altă ordine de idei, veniturile statelor OPEC se vor situa în acest an la circa 387 miliarde de dolari, faţă de 972 miliarde în 2008.
În 2008 circa 30% s-au dus la Arabia Saudita, aproape 288 miliarde de dolari, 89 miliarde de dolari pentru Emiratele Arabe Unite, 82 de miliarde pentru Iran şi 81 pentru Kuweit. Departamentul american pentru Energie crede că anul următor veniturile se vor situa în jurul a 526 miliarde de dolari.
Antena3.ro

×
x close