Antena 3 CNN Externe Volodimir Zelenski acuză vizita lui Modi în Rusia că este „devastatoare” pentru Ucraina

Volodimir Zelenski acuză vizita lui Modi în Rusia că este „devastatoare” pentru Ucraina

Roxana Mihăiescu
3 minute de citit Publicat la 14:32 09 Iul 2024 Modificat la 14:32 09 Iul 2024
BeFunky-collage - 2024-07-09T143109.387
Premierul Modi s-a deplasat luni la Moscova și s-a întâlnit cu Putin / foto: Profimedia Images

Preşedintele ucrainean a calificat marţi vizita premierului indian Narendra Modi în Rusia pentru întârirea legăturilor cu Moscova drept „devastatoare” pentru pacea în Ucraina, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Este o dezamăgire enormă şi o lovitură devastatoare pentru eforturilor de pace să vezi liderul celei mai mari ţări democratice din lume strângându-l în braţe pe criminalul cel mai sângeros al lumii, la Moscova, într-o astfel de zi ”, a denunţat Zelenski pe reţelele de social media, la câteva ore după un atac rusesc deosebit de sângeros asupra oraşelor ucrainene.

În acelaşi mesaj, preşedintele ucrainean a condamnat încă o dată atacul masiv al Rusiei asupra Ucrainei, care a ucis luni 38 de persoane.

În ultimele luni, Ucraina a încercat să obţină sprijin pentru cauza sa din partea Indiei şi a altor ţări importante din aşa-numitul Sud global, notează EFE.

India şi-a trimis un reprezentant la summitul de pace condus de Kiev, desfăşurat fără Rusia în Elveţia la mijlocul lunii trecute, dar nu a semnat comunicatul final întrucât - după cum a explicat - nu propunea o soluţie „acceptabilă pentru ambele părţi beligerante”.

India şi alte ţări din Sudul global menţin contacte cu Ucraina, dar continuă să întreţină relaţii strânse şi cu Rusia.

Premierul Modi s-a deplasat luni la Moscova şi l-a îmbrăţişat pe Putin în faţa camerei de filmat.

Începutul vizitei lui Modi în Rusia a coincis cu un atac rusesc masiv asupra Kievului şi a regiunii ucrainene Dnipropetrovsk (centru), care s-a soldat cu mulţi morţi şi răniţi şi a provocat daune grave unui spital de copii şi unei alte clinici din capitala ucraineană.

Relaţia Indiei cu Rusia se bazează pe „încredere reciprocă şi respect reciproc”, a declarat marţi premierul Narendra Modi la Moscova, unde a apreciat leadership-ul preşedintelui Vladimir Putin, informează Reuters.

„Fiecare indian consideră că Rusia este prietenul Indiei în vremuri bune şi rele”, a spus Modi, adresându-se diasporei indiene cu ocazia primei sale vizite în Rusia în ultimii cinci ani.

„Ataşamentul faţă de relaţiile dintre noi a fost testat de mai multe ori şi s-a dovedit puternic de fiecare dată”, a spus Modi, adăugând că îl apreciază pe „dragul său prieten” Putin pentru acest lucru.

Rusia a fost cel mai mare furnizor de arme al Indiei timp de decenii, iar New Delhi şi Moscova au avut legături strânse încă din perioada sovietică.

Occidentul, în special SUA, a încercat să consolideze legăturile cu India ca o potenţială contrapondere la ascensiunea Chinei în regiune.

Dar New Delhi şi Occidentul au adoptat poziţii diferite cu privire la războiul Rusiei în Ucraina.

Departamentul de Stat al SUA a declarat luni că a transmis Indiei îngrijorarea Washingtonului cu privire la relaţia acesteia cu Rusia.

India s-a abţinut să critice Rusia şi şi-a majorat la un nivel record achiziţiile de petrol rusesc ieftin, îndemnând în acelaşi timp Ucraina şi Rusia să îşi rezolve conflictul prin dialog şi diplomaţie.

Putin l-a întâmpinat pe Modi luni seara târziu, numindu-l pe liderul indian drept „prietenul său drag” şi spunând că este „foarte fericit” să îl vadă, a relatat agenţia rusă de presă de stat TASS.
 

×
x close