Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel ?nu au viziune? în ceea ce priveşte aderarea Turciei la Uniunea Europeană, căreia i se opun, a apreciat preşedintele turc Abdullah Gül .
Oamenii politici ?vin şi pleacă?, ei pot spune anumite lucruri ?din diferite motive şi, poate, din lipsă de viziune?, a estimat preşedintele turc într-o conferinţă de presă la care a participat şi omologul său portughez, Anibal Cavaco Silva, aflat în vizită la Ankara.
Angela Merkel şi-a reafirmat recent, într-un miting din cadrul campaniei pentru alegerile europene, în prezenţa preşedintelui francez, la Berlin, opoziţia faţă de aderarea Turciei la Uniune, dar a subliniat că este gata pentru un parteneriat privilegiat cu această ţară.
Nicolas Sarkozy şi-a reafirmat la rândul său opoziţia faţă de intrarea în forul comunitar a Turciei, ţară musulmană cu 71 de milioane de locuitori, într-un interviu pentru publicaţia germană Bild am Sontag. Şeful statului francez a pledat totodată pentru încetarea ?promisiunilor deşarte? făcute Turciei şi pentru un ?mare spaţiu economic şi uman comun?.
Abdullah Gül a declarat că ţara sa va continua reformele democratice pentru a adera la clubul european. Anibal Cavaco Silva a susţinut poziţia Ankarei, subliniind că ?UE are nevoie de Turcia?.
Turcia a deschis mai multe capitole în cadrul negocierilor privind aderarea sa la UE, dar discuţiile sunt îngreunate, între altele, de ritmul lent al reformelor sale democratice şi de opoziţia mai multor ţări europene faţă de aderarea ei la Uniune.
Antena3.ro