Preşedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu, arăta că nu are niciun plan pentru a interzice simbolurile Partidului Comunist de opoziţie sau partidul în sine.
În cadrul unui discurs înainte de publicarea unui raport despre trecutul sovietic al Moldovei, Ghimpu declara că el personal crede că toate ideologiile totalitare ar trebui condamnate, inclusiv comunismul. Dar el a adăugat că emblema cu secera şi ciocanul ar trebui să rămână "proprietatea legală " a Partidului Comunist din Moldova.
O comisie de istorici a prezentat, luni, un raport despre trecutul comunist moldovean .
Partidul Comunist, care încă este cel mai puternic partid din Molodva, în pofida faptului că a pierdut alegerile de anul trecut, în defavoarea unei largi coaliţii pro-occidentale, a avertizat că guvernul va folosi raportul ca pretext pentru a interzice partidul.
Cu toate acestea, Ghimpu şi membrii comisiei au repetat că raportul se referă doar la perioada înainte de dezintegrarea URSS.
Partidul Comunist din Moldova a condus ţara cea mai mare parte din deceniul trecut.
Astfel, Comisia a prezentat preşedintelui interimar studiul ?Regimul totalitar comunist din RASSM şi RSSM" şi un raport analitic privind aprecierea istorică şi politico-juridică a regimului comunist.
Printre principalele propuneri se numără cea de condamnare a regimului totalitar comunist, care a comis crime, acte de genocid, prin deportări, asasinate în masă, teroare, încălcarea brutală a drepturilor fundamentale ale omului. Comisia a mai propus interzicerea prin lege a utilizării noţiunii de ?comunist" şi derivatelor sale în titulatura partidelor politice, instituţiilor publice şi private şi interzicerea simbolurilor naziste şi comuniste în spaţiul public, aşa cum o cere Rezoluţia OSCE cu privire la reunirea Europei divizate şi drepturile fundamentale ale omului din iulie 2009.
De asemenea, se doreşte ridicarea unui complex memorial în centrul Chişinăului,muzee şi plăci comemorative în memoria celor care au avut de suferit. Comisia mai consideră oportună formarea unei alte comisii care să studieze prejudiciile materiale pe care le-a adus regimul comunist.
Mihai Ghimpu arăta că că va studia şi va prezenta un raport parlamentului, care va lua hotărârea necesară. ?Avem foarte mult de lucru pentru a ajunge la toate documentele secrete. Este necesară ajustarea legislaţiei", a mai spus Ghimpu, menţionând în context şi necesitatea adoptării legii lustraţiei.
Antena3.ro