Reuniunea are rolul de a pregăti summitul din iulie, de la Washington, al organizației nord-atlantice, relatează Agerpres, care citează dpa.
Potrivit sursei citate, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, va participa la Riga la reuniunea Formatului "București 9".
Această titulatură reunește nouă state din estul și centrul Europei: România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia şi cele trei țări baltice.
Grupul a fost fondat la inițiativa Poloniei și României în urma anexării ilegale a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, în 2014.
Cele nouă state sunt motivate de securitatea lor în contextul agresiunii ruse şi - cu excepția Ungariei - sunt printre cei mai fermi susținători ai Kievului.
Iohannis co-prezidează reuniunea Formatului "București 9"
Klaus Iohannis va pleda marți, la Riga, pentru o atenție sporită asupra situației de securitate din regiunea Mării Negre și pentru continuarea sprijinului acordat celor mai expuse state din regiune, precum Republica Moldova.
Președintele român va accentua rolul strategic al Mării Negre pentru securitatea Aliaților, conform celor consacrate în Conceptul Strategic al NATO din 2022.
Potrivit Administrației Prezidențiale, șeful statului co-prezidează lucrările reuniunii Formatului "București 9" alături de președintele Letoniei, Edgars Rinkevics, şi de cel al Poloniei, Andrzej Duda.
Klaus Iohannis: Rusia, cel mai mare risc de securitate pentru țările noastre și pentru securitatea europeană
"Mă bucur că ne întâlnim astăzi aici și trebuie să spun că mă bucur foarte mult că Flancul estic este acum mai puternic, este mai lung. Iar Suedia și Finlanda sunt bine reprezentate aici, la fel și NATO, la cel mai înalt nivel. Ce poate merge greșit? Nimic (...) Pe măsură ce evoluții regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenție și coordonare depline, trebuie să acționăm pentru a aduce valoare adăugată Alianței în ansamblul său. Trebuie să acționăm pentru mai multă solidaritate, dialog și cooperare. Acestea sunt și trebuie să rămână fundamentul forței și rezilienței noastre comune.
Prin viziunea și acțiunile noastre comune, Formatul B9 a contribuit la consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică. Și, dragi colegi, trebuie să continuăm pe această cale! De aceea trebuie să rămânem concentrați pe îmbunătățirea securității pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională și euroatlantică și a tuturor celor 32 de Aliați.
Trebuie, de asemenea, să rămânem concentrați pe continuarea și creșterea sprijinului nostru pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie. Alți parteneri NATO vulnerabili, în special Republica Moldova, ar trebui să primească, de asemenea, atenția noastră și asistență pentru consolidarea rezilienței.
Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre și pentru securitatea europeană. Trebuie să fim pregătiți să acționăm în consecință! Noi, Aliații NATO de pe Flancul Estic, ne aflăm în prima linie de contracarare a efectelor negative ale acestui război devastator", a spus Iohannis în deschiderea summitului de la Riga.
Sprijinul pentru Ucraina, punct central pe agenda summit-ului NATO
Următorul summit al NATO urmează să aibă loc la Washington, între 9-11 iulie. Pe agenda summitului se află sprijinul pentru Ucraina, țară care rezistă, cu sprijinul Occidentului, de peste doi ani în fața unei invazii militare sângeroase a Rusiei.
Totodată, la summit va fi marcată cea de-a 75-a aniversare a Alianței transatlantice.
NATO a fost fondată la Washington în 1949, de SUA, Franța, Regatul Unit și de alte nouă state occidentale.
Actuala gazdă, Letonia, precum și Estonia, Lituania, România, Bulgaria și Slovacia au aderat la NATO în 29 martie 2004, în timp ce Republica Cehă, Polonia și Ungaria au aderat cu cinci ani mai devreme, în 12 martie 1999.