Preşedintele comisiei parlamentare britanice care se ocupă de probleme alimentare a cerut, duminică, un moratoriu privind importurile de carne provenind din UE, până la clarificarea originii cărnii de cal descoperite în produse care ar fi trebuit să conţină carne de vită, relatează AFP.
"Cred că ar trebui să existe un mortatoriu pentru toată carnea" ce provine din Uniunea Europeană "până la determinarea sursei contaminării", a declarat Anne McIntosh pentru BBC.
Deputata, membră a Partidului Conservator al premierului David Cameron, a înaintat deja această cerere săptămâna trecută, la începutul scandalului, când a fost descoperită carne de cal în carne vândută în Marea Britanie şi Irlanda.
"Trebuie să restaurăm foarte rapid încredrea consumatorilor şi, repet, nu este nicio problemă cu carnea de vită britanică. Există un sistem de trasabilitate în funcţiune (...). Cumpăraţi carnea de vită de la supermarket sau de la măcelarul vostru", a adăugat Anne McIntosh.
Importante cantităţi de carne de cal - până la 100 la sută - au fost descoperite în Marea Britanie în carnea pentru friptură, apoi în lasagna şi spaghete bolognese care ar fi trebuit să conţină 100 la sută vită.
Carnea pentru friptură (steaks) a fost furnizată de companiile britanice şi irlandeze, iar lasagna şi spaghetele bolognese de compania franceză Comigel.
Aceasta din urmă s-a aprovizionat de la compania franceză Spanghero, care afirmă că a cumpărat carne din România. Dar asociaţiile profesionale româneşti din domeniul alimentar au respins duminică aceste acuzaţii, afirmând că originea problemei nu este în România.
Caricaturistul Sunday Times s-a delectat cu ramificaţiile franceze ale acestui scandal, duminică, prezentându-l pe Cameron la masă, uluit să găsească în farfurie un cap de cal cu figura preşedintelui francez François Hollande. Pe capul animalului este scris "cheval ? la sauce hollandaise" ("cal cu sos olandez"), în franceză.
Potrivit autorităţilor britanice, ţară în care consumul de carne de cal este tabu, produsele incriminate nu prezintă niciun risc pentru sănătate.