Antena 3 CNN Externe Preşedintele Columbiei a justificat refuzul unui armistiţiu cu FARC: „Negocierile s-ar putea prelungi la infinit”

Preşedintele Columbiei a justificat refuzul unui armistiţiu cu FARC: „Negocierile s-ar putea prelungi la infinit”

M.T.
1 minut de citit Publicat la 10:13 10 Oct 2013 Modificat la 10:13 10 Oct 2013
Preşedintele Columbiei a justificat refuzul unui armistiţiu cu FARC: „Negocierile s-ar putea prelungi la infinit”
Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a justificat, miercuri, refuzul unui armistiţiu pe perioada negocierilor cu gherila FARC, exprimându-şi însă speranţa că acestea vor avea succes, în timp ce rebelii şi-au făcut cunoscută disponibilitatea unei suspendări înainte de alegeri, informează AFP, citată de Agerpres.

Negocierile dintre guvernul de la Bogota şi rebelii marxişti din cadrul Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) au loc în Cuba şi au început în luna noiembrie.

Cele două părţi speră ca discuţiile să rezolve un conflict ce durează de aproape o jumătate de secol, perioadă în care au murit peste 200.000 de oameni, majoritatea civili.

„Dacă negocierile eşuează, şi sper din tot sufletul să nu eşueze, nimeni nu va putea să îmi spună că le-am acordat vreun avantaj oarecare pe teren”, a declarat Santos, în cursul unei vizite la baza militară Larandia din provincia Caqueta, în sudul ţării.

„În plus, un armistiţiu ar fi un motiv pentru ca negocierile să se prelungească la infinit. Pentru că FARC ar fi în cea mai bună dintre lumi: pe cale de a negocia, rămânând înarmaţi”, a adăugat preşedintele columbian.

Declaraţiile lui Santos vin în contextul în care FARC, care, potrivit autorităţilor, mai dispune de 8.000 de luptători, a anunţat că este dispusă să ia o „pauză” în procesul de pace pe durata alegerilor legislative şi prezidenţiale din 2014.

Unul dintre membrii delegaţiei FARC la Havana, Andres Paris, a precizat că gherila „nu va abandona masa negocierilor” şi că o suspendare trebuie decisă „în mod unilateral”.

Aflat la putere din 2010, Santos, un lider de centru-dreapta care probabil va candida pentru un nou mandat anul viitor, a dorit întotdeauna să se ajungă la un acord înainte de alegeri, cerând rebelilor să „accelereze” procesul în faţa riscului unui „scepticism” din partea populaţiei.

Într-un raport dat publicităţii de Centrul naţional de memorie istorică (CNMH), în luna iulie, se precizează că, în perioada 1958 - 2012, conflictul armat intern din Columbia s-a soldat cu cel puţin 220.000 de morţi, 25.000 de persoane dispărute şi peste patru milioane de persoane strămutate.

×
x close