Preşedintele american Barack Obama şi-a lansat, marţi, contul personal de Twitter, care nu este administrat de stafful tehnic.
"Tată, soţ şi al 44-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii", a scris Obama, la descriere.
Până la ora scrierii acestui articol, Obama a avut trei tweet-uri. După cum era de aşteptat, Obama a strâns, în mai puţin de 16 ore de la activarea contului, peste un milion şi jumătate de "followeri".
Primul său tweet, cu o introducere amuzantă, a fost repostat de 230.000 de ori. În câteva minute.
"Salut, Twitter! Sunt Barack. Pe bune! După şase ani de mandat, în sfârşit mi-au dat contul meu personal", a glumit Obama.
Subiectul a fost abordat de toată presa americană şi unele publicaţii, ca New York Times, au glumit şi au scris "Acum Obama se loveşte de o nouă provocare: să comunice tot ce are de comunicat în mai puţin de 140 de caractere".