Antena 3 CNN Externe Președintele american vrea încetarea programului Loteria Vizelor, ca urmare a atentatului de la New York

Președintele american vrea încetarea programului Loteria Vizelor, ca urmare a atentatului de la New York

1 minut de citit Publicat la 15:12 01 Noi 2017 Modificat la 15:12 01 Noi 2017
o_1btrrb5jr2ot1oftfur15iapse8.jpeg
Foto: Agerpres.ro

 Preşedintele american Donald Trump a criticat miercuri sistemul Loteria Vizelor practicat de SUA, considerând că acest program susţinut de adversarii săi democraţi este cauza atentatului de la New York soldat cu opt morţi, şi a cerut instituirea unui sistem de acordare a vizelor ”pe bază de merit”, informează agenţiile Reuters şi DPA. 

”Teroriştii au venit în ţara noastră prin aşa-numitul 'Program al Loteriei Vizei Diversităţii', o frumuseţe a lui Chuck Schumer', liderul democraţilor din Senat, a scris Trump pe Twitter. 'Vreau un sistem pe bază de merit', a punctat el mai departe. 'Luptăm din greu pentru o imigraţie bazată pe merit, să terminăm cu Sistemele Loteriei Democrate', a mai scris Trump în postarea pe reţeaua de socializare. 

Presupusul autor al atentatului terorist comis marţi la New York a fost prezentat de mass-media ca fiind Sayfullo Habibullaevic Saipov, cetăţean uzbec, 29 de ani, care a sosit în SUA în 2010 şi figura în evidenţele poliţiei pentru două delicte rutiere. El a comis atacul cu o camionetă cu care a lovit biciclişti şi trecători în Manhattan, omorând opt persoane, dintre care şase străini, şi rănind alte 11. 

În fiecare an, Departamentul de Stat american acordă printr-o loterie un număr limitat de vize pentru cetăţenii unor state cu o rată redusă a imigraţiei în SUA. Beneficiarii programului 'Viza diversităţii', numit uneori şi loteria cărţii verzi, primesc şi permis de reşedinţă permanentă în SUA. 
 

×
x close