Antena 3 CNN Externe Preşedintele AIEA: Ameninţarea nucleară iraniană este ?exagerată?

Preşedintele AIEA: Ameninţarea nucleară iraniană este ?exagerată?

1 minut de citit Publicat la 04:53 02 Sep 2009 Modificat la 04:53 02 Sep 2009
Preşedintele AIEA: Ameninţarea nucleară iraniană este ?exagerată?
Ameninţarea nucleară iraniană a fost ?umflată? artificial şi nu există nici o probă că republica islamică produce arma nucleară, declara şeful în exerciţiu al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.
Într-un interviu pentru Buletinul Cercetătorilor Nucleari, cu sediul la Chicago, Mohamed ElBaradei a respins criticile că a acoperit ambiţiile nucleare ale Iranului, subliniind că acestea nu au fost încă dovedite.

?În multe feluri, cred că ameninţarea a fost exagerată. Da, există o preocupare legată de intenţiile viitoare ale Iranului, iar acesta trebuie să fie mai transparent cu AIEA şi comunitatea internaţională. Dar ideea că ne vom trezi mâine şi Iranul va avea o armă nucleară este una ce nu poate fi susţinută de faptele pe care le-am văzut până acum.?

ElBaradei a adăugat că el crede că sancţiunile şi folosirea forţei ar trebui să fie ultima alternativă. ?Nu poţi sări la armă, aşa cum a făcut SUA în Irak. În total, unul din trei irakieni şi-a văzut viaţa spulberată din cauza unui război care, în opinia mea, nu trebuia în primul rând niciodată pornit.?

Într-un raport de săptămâna trecută, AIEA declara că Iranul a încetinit producţia de uraniu îmbogăţit, care poate fi folosit pentru fabricare de arme nucleare şi a fost de acord să întărească monitorizarea fabricii de îmbogăţire. SUA a minimalizat raportul arătând că Iranul tot nu cooperează pe deplin cu inspectorii ONU.
Ziarul israelian Haaretz susţine că raportul AIEA nu include o anexă clasificată ce ar incrimina Teheranul. Isarelul a fost unul din criticii permanenţi ai lui ElBaradei şi în 2007 cerea demiterea acestuia. Şeful agenţiei va părăsi postul la finele lui noiembrie în favoarea lui Yukiya Amano, diplomat japonez.
Antena3.ro

×
x close