Președintele Namibiei, Hage Geingob, a murit în timp ce primea îngrijiri medicale la un spital din capitala Windhoek. Președintele țării africane era bolnav de cancer.
Anunțul a fost făcut de Nangolo Mbumba, vicepreședintele Nambiei, la primele ore ale acestei dimineți. Liderul în vârstă de 82 de ani fusese diagnosticat cu cancer. El a dezvăluit publicului diagnosticul său, abia luna trecută.
În GALERIA FOTO de mai jos puteți vedea mai multe imagini cu fostul președinte al Nambiei, Hage Geingob
Hage Geingob a devenit președinte în 2015 și se afla la al doilea mandat, ultimul permis de lege.
Anul trecut a suferit o operație de aortă, iar în 2014 a dezvăluit că a supraviețuit cancerului de prostată.
Namibia urmează să organizeze alegeri prezidențiale și parlamentare în noiembrie, potrivit Mediafax.