"Ceea ce se întâmplă în Gaza este ceva periculos. Nu cred că acesta ar fi un genocid, însă consider că este un masacru (...). Este vorba de o acţiune disproporţionată", a afirmat preşedinta în cursul unei dezbateri organizate de cotidianul Folha de Sao Paulo.
Diplomaţia braziliană a condamnat deja săptămâna trecută "utilizarea disproporţionată" a forţelor israeliene şi l-a rechemat pe ambasadorul său de la Tel Aviv pentru consultări, scrie AFP.
Conflictul dintre Israel şi Hamas a cunoscut o escaladare dramatică luni, după moartea unor copii palestinieni şi atacuri soldate cu morţi împotriva armatei israeliene.
"În numele umanităţii, violenţa ar trebui să înceteze", a îndemnat luni secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, în timp ce principalii lideri occidentali, inclusiv Barack Obama, şi-au exprimat voinţa de a "creşte presiunile" pentru a parveni la o încetare a focului în Fâşia Gaza.
Citeşte şi:
John Kerry: Eforturile pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza trebuie să conducă la dezarmarea Hamas