Antena 3 CNN Externe Presa străină: Băsescu nu va fi demis

Presa străină: Băsescu nu va fi demis

Presa străină: Băsescu nu va fi demis
21 Apr 2007   •   12:41

Ştirea că preşedintele Traian Băsescu a revenit asupra intenţiei de a demisiona a atras imediat atenţia marilor agenţii de presă internaţionale. Relatările acestora amintesc cum s-a ajuns la suspendarea preşedintelui şi îi acordă şanse mari de a rămâne în funcţie, în urma viitorului referendum. ?Deşi înlăturat, preşedintele României rămâne sfidător?, se intitulează ştirea publicată pe site BBC.

Agenţia Associated Press, reluată de CNN, relevă că Traian Băsescu şi-a schimbat intenţiile în câteva zile. ?Băsescu, care avertizase că va demisiona şi va candida pentru un nou mandat dacă va fi suspendat, a spus că s-a răzgândit şi că demisia ar fi prelungit tulburările politice, deoarece alegerile nu puteau fi organizate decât peste câteva luni?.

Într-o analiză mai amănunţită, agenţia France Presse prevede că ezitările preşedintelui nu vor rămâne fără urmări. ?Renunţând la demisie, domnul Băsescu riscă să-şi atragă tunete şi fulgere din partea presei locale, care sublinia, deja, vineri, aparenta sa răzgândire?. France Presse motivează decizia preşedintelui prin "scenariul", vehiculat de presă, al adoptării unei legi care să-l împiedice să mai candideze.

Totuşi, potrivit BBC, "este probabil că destituirea domnului Băsescu va eşua, deoarece el rămâne cel mai popular politician al ţării". De aceeaşi părere este şi agenţia Reuters. ?Băsescu are bune şanse să câştige referendumul, care va avea probabil loc la 20 mai, şi să-şi reia funcţia. Sondajele de opinie arată că este susţinut de 50% dintre români, mai ales datorită sprijinului său pentru reformele anti-corupţie şi atitudinea directă?.

Reuters se opreşte şi asupra noului preşedinte interimar, Nicolae Văcăroiu, amintind criticile ce i-au fost aduse în mandatul de prim-ministru. Agenţia britanică îl citează, pe de altă parte, pe vicepreşedintele Comisiei Eurpene Franco Frattini, care şi-a exprimat speranţa că procesul de reformă din România nu va fi încetinit.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close