Fostul premier italian, a criticat îndelung Guvernul Monti, pe care partidul său îl susţine în Parlament, acuzându-l că duce o politică dictată de cancelarul german Angela Merkel, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o duminică alături de principalul său avocat, Niccolo Gheddini.
"Trebuie să punem în balanţă pe de o parte politica Guvernului care conduce la o spirală recesivă a economiei", iar pe de altă parte modalitatea în care "un vot de neîncredere ar putea fi interpretat de lumea financiară", a declarat el.
"În zilele următoare vom decide cu instanţele conducătoare ale partidului meu dacă este preferabil să retragem imediat încrederea sau să o păstrăm din cauza apropierii alegerilor" prevăzute pentru primăvară, a adăugat el, declarând că vrea să ia în considerare "proximitatea" încheierii legislaturii.
"Berlusconi îl atacă pe Monti", a titrat La Stampa, "Berlusconi contra Monti", a afirmat şi Il Messaggero.
"Berlisconi se întoarce pe teren şi atacă. El ameninţă Guvernul Monti cu un vot de neîncredere", a comentat cotidianul central de stânga La Repubblica.
Pentru cotidianul de stânga Il Fatto Quotidiano, "Berlusconi, din buncărul lui, le-a declarat război lui Monti şi Merkel".