Antena 3 CNN Externe Presa germană: viitorul Kosovo stă în mâinile UE

Presa germană: viitorul Kosovo stă în mâinile UE

Presa germană: viitorul Kosovo stă în mâinile UE
12 Sep 2007   •   22:21

Preşedintele sârb Boris Tadici cere sârbilor din Kosovo să boicoteze alegerile legislative din 17 noiembrie. În plus, Serbia avertizează UE că nu va accepta o decizie legată de Kosovo luată în afara ONU. Rusia cere şi ea Americii să nu mai sprijine independenţa Kosovo, atât timp cât negocierile sunt în derulare. Presa germană susţine că Franţa, Germania, Marea Britanie şi Italia ar putea prelua în curând controlul în negocierile privind viitorul Kosovo.

Scenariul anticipat de ziariştii germani este unul de criză. Frankfurter Allgemeine Zeitung scrie că evoluţiile din procesul de soluţionare a crizei Kosovo, care ar putea fi iniţiat prin intermediul ONU, provoacă o stare de alertă la Bruxelles. În forma în care este conceput, planul pentru viitorul Kosovo ar putea avea consecinţe negative asupra relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite, mai notează publicaţia.

Jurnaliştii germani dezvăluie că cele patru state europene ar putea prelua iniţiativa, recunoscând provincia Kosovo ca stat independent, în cazul în care liderii albanezi proclamă independenţa în mod unilateral. Pentru aceasta ar trebui însă ca şi Washingtonul-ul să recunoască noul stat.

Jurnaliştii germani mai susţin că nu este nicio surpriză că Spania, Cipru şi Slovacia sunt sceptice. E normal ca opiniile negative privind independenţa să provină din ţări care se confruntă cu tensiuni separatiste, se arată în publicaţia germană. Concluzia jurnaliştilor este că nu există alte soluţii concrete pentru Kosovo.

Cotidianul german precizează că proiectul iniţiat de emisarul ONU Martti Ahtisaari conduce Kosovo spre o perspectivă europeană sub supravegherea ONU. În acelaşi timp, jurnaliştii germani recunosc, totuşi, riscurile eventualului statut de independenţă şi susţin că ar „putea crea un precedent” pentru alte conflicte similare şi situaţii precum cele din regiunea Caucazului.

Antena 3

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close