Antena 3 CNN Externe Presa germană: Preşedintele Bundestagului, acuzat de plagiat

Presa germană: Preşedintele Bundestagului, acuzat de plagiat

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 12:42 30 Iul 2013 Modificat la 12:42 30 Iul 2013
Presa germană: Preşedintele Bundestagului, acuzat de plagiat
Foto: Agerpres/AP
Preşedintele Bundestagului (camera inferioară a Parlamentului) german, Norbert Lammert, a fost acuzat pe internet de plagiat cu privire la o parte din teza sa de doctorat, informează marţi EFE, potrivit Agerpres.
 
În replică, Lammert a respins acuzaţiile şi, într-o declaraţie pentru ziarul "Die Welt", primul care a publicat ştirea, a anunţat că i-a cerut Universităţii din Bochum (vestul ţării) să verifice teza pe care a prezentat-o în acest centru în anii '70. 
 
Acest tip de acuzaţie a condus în Germania, în această legislatură, la demisia a doi miniştri din guvernul cancelarului Angela Merkel.
 
Norbert Lammert, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU, a Angelei Merkel), este acuzat de includerea în 42 de pagini ale tezei sale a unor pasaje din alte texte fără a cita în mod adecvat sursele. 
 
Lucrarea preşedintelui Bundestagului, numit Doctor în 1975 de Universitatea din Bochum, se referă la organizarea internă a partidelor politice la nivel local.

Acuzaţiile de plagiat asupra preşedintelui parlamentului german au ajuns în paginile tuturor ziarelor ţării.
 
Cel care a denunţat plagiatul prezumtiv, sub pseudonimul Robert Schmidt, a fost şi cel care l-a acuzat pe fostul ministru al Educaţiei şi ştiinţei Annette Schavan de a fi copiat o parte din teză. 
 
Schavan, una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale Angelei Merkel, a demisionat în ianuarie 2013 după ce Universitatea din Dusseldorf i-a invalidat titlul de Doctor, obţinut în urmă cu 33 de ani, considerând dovedit faptul că inclusese în text 'în mod sistematic şi premeditat' o creaţie intelectuală care nu era a sa. 
 
În martie 2011 demisionase din acelaşi motiv ministrul Apărării de atunci, Karl Theodor zu Guttenberg, căruia Universitatea din Bayreuth i-a retras titlul academic de Doctor în Drept din cauza mulţimii de fragmente copiate, descoperite în teza sa. 
 
Lammert deţine din 2005 funcţia de preşedinte al Bundestagului, după ce anterior a fost vicepreşedinte al Camerei inferioare a Parlamentului federal de la Berlin.
 
 
 
 

×
x close