Criza cu care se confruntă compania de asigurări Euroins pe piaţa din România ameninţă să destabilizeze întregul sector de asigurări din ţară, dar şi piaţa de capital bulgară, iar acest subiect ar putea figura astăzi pe agenda discuţiilor dintre preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită la Sofia, şi omologul său bulgar, Rumen Radev, scrie publicaţia economică bulgară "Financial Tribune".
"Preşedintele României, Klaus Iohannis, se află în vizită în Bulgaria, la exact un an de la vizita preşedintelui Rumen Radev la Bucureşti. Dacă discuţiile de anul trecut au fost dominate de războiul care tocmai izbucnise în Ucraina, criza refugiaţilor şi aspecte legate de implementarea Coridorului Vertical în domeniul gazelor, aderarea la Schengen şi întărirea flancului estic al NATO, anul acesta subiectele fierbinţi între cei doi ar putea fi mai multe, asta în cazul în care consilierii economici ai preşedintelui bulgar şi ai omologului român nu vor trece cumva cu vederea o mare problemă, şi anume criza cu care se confruntă compania de asigurări Euroins pe piaţa din România, o criză ce ameninţă să destabilizeze întregul sector de asigurări din această ţară, dar şi piaţa de capital bulgară", scrie Financial Tribune, potrivit news.ro.
"Problema este că ASF, autoritatea de reglementare a pieţei asigurărilor din România, analogul FSC din Bulgaria, a ridicat în presa românească problema capacităţii financiare a EIG Re, ceea ce a declanşat speculaţii cu privire la un faliment al Euroins în România, iar acest lucru ar putea avea consecinţe cutremurătoare pentru întregul grup, listat la bursele de la Sofia şi Varşovia şi ar putea destabiliza întregul sector de asigurări din România, precum şi piaţa de capital din Bulgaria, în care Euroins investeşte în calitate de mare investitor instituţional", mai notează jurnaliştii de la Financial Tribune.
Jurnaliştii bulgari acuză că estimările făcute publice de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) sunt problematice, pentru că "nu se bazează în realitate pe nimic şi sunt complet nefondate, în condiţiile în care rezultatele celor trei audituri importante - efectuate în prezent de ASF, autoritatea de reglementare financiară a UE şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) - nu vor fi anunţate decât la sfârşitul lunii martie".
Euroins face parte din Eurohold, unul dintre cei mai mari jucători din economia bulgară şi un grup energetic şi financiar de top în Europa de Sud-Est, cu venituri şi active de câteva miliarde şi peste 7.000 de angajaţi