Antena 3 CNN Externe Preoţii din Bulgaria, nemulţumiţi de întârzierea salariilor, şi-au înfiinţat sindicat

Preoţii din Bulgaria, nemulţumiţi de întârzierea salariilor, şi-au înfiinţat sindicat

<1 minut de citit Publicat la 23:13 13 Dec 2010 Modificat la 23:13 13 Dec 2010
Preoţii din Bulgaria, nemulţumiţi de întârzierea salariilor, şi-au înfiinţat sindicat
Foto: sofiaecho.com
Mai mulţi slujitori ai Domnului din Bulgaria şi-au înfiinţat sindicat, informează cotidianul Sofia Echo. Potrivit agenţiei BTA, o problemă majoră pentru preoţi şi angajaţii bisericilor este plata cu întârziere a salariilor, dar şi a contribuţiilor pentru securitate socială.

În urmă cu o lună, mai mulţi preoţi din oraşul Vraţa, situat în nord-vestul Bulgariei, au trimis o scrisoare deschisă Sinodului, în care anunţau că nu au fost plătiţi "de mult timp" şi că sunt "condamnaţi la foame şi la o criză spirituală", fără a avea nici măcar "dreptul de a protesta sau formula cereri".

Blocul Sindical Podkrepa are 150.000 de membri, care fac parte din 36 de organizaţii sindicale regionale, 30 de organizaţii sindicale naţionale şi patru organizaţii asociate.




×
Etichete: preot Bulgaria sindicat
x close