Agenția Reuters relatează că Dmitri Safronov a fost sancționat de dieceza Moscovei, după ce a condus în data de 26 martie anul curent o slujbă în memoria lui Navalnîi, înmormântat pe 1 martie în capitala rusă.
La slujba lui Safronov au participat mii de persoane.
Eparhia moscovită menționează pe site-ul său că preotului i s-a interzis timp de trei ani, până în 2027, să să dea binecuvântări și să poarte roba și crucea preoțească.
De asemenea, Safronov urmează să fie mutat la o altă biserică din Moscova, pentru a funcționa acolo în calitate de cititor de psalmi.
"La sfârșitul pedepsei, pe baza reacțiilor de la locul de penitență, se va lua o decizie cu privire la posibilitatea ca el să mai presteze serviciul preoțesc", a precizat eparhia în declarația sa.
Aleksei Navalnîi, cel mai proeminent critic al regimului Putin, a murit în data de 17 februarie anul curent într-o colonie penală rusă din Arctica, unde fusese transferat în secret.
Anterior, el a primit pedepse cumulate de zeci de ani de închisoare, ultima dintre acestea fiind pronunțată pentru "extremism".
Politicianul a susținut în permanență că sentințele primite au fost motivate politic.
Navalnîi, care avea 47 de ani, ar fi decedat din cauze naturale, potrivit autorităților ruse.
Familia și apropiații săi susțin că a fost, de fapt, asasinat din ordinul președintelui Vladimir Putin.
Sursa: Reuters