Premierul ungar Viktor Orban i-a adresat o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în care menţionează - referitor la problema afluxului de migranţi - că interpretarea pe care acesta din urmă o dă 'solidarităţii' nu este conformă nici legislaţiei europene şi nici tradiţiilor istorice ale Ungariei, transmite joi agenţia MTI.
'Spre deosebire de unele state mari ale UE, Ungaria nu are un trecut colonial' şi prin urmare nici nu are vreo obligaţie faţă de ţările de unde vin migranţii care ajung acum în Europa, subliniază Orban în scrisoarea prin care continuă disputa cu Bruxelles-ul după ce Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a respins miercuri contestaţia Ungariei şi a Slovaciei împotriva cotelor obligatorii de refugiaţi.
'Ungaria nu este o ţară de imigranţi şi nici nu doreşte să devină una', mai precizează şeful guvernului ungar. Anterior, el a cerut Comisiei Europene să plătească jumătate din costul de circa 800 de milioane de euro pe care Ungaria l-a suportat pentru securizarea frontierei sale sudice, unde a ridicat un gard pentru a opri migranţii să intre în această ţară şi în spaţiul Schengen.
Juncker a răspuns deja acestei solicitări, amintind că pentru Ungaria au fost alocate fonduri structurale în valoare de 25 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, echivalentul a 3% din PIB-ul acestei ţări, procent mai mare decât al oricărui alt stat membru.
În acest context, Orban a criticat abordarea unor oficiali europeni, care cer să fie tăiate sau diminuate fondurile europene pentru statele est-europene ce nu acceptă să primească migranţi extracomunitari.
'O asemenea conexiune nu există şi nici nu este permisă de legislaţia europeană', estimează el în scrisoarea redactată în limba germană şi transmisă în copie agenţiei MTI.
'Punctul de vedere al guvernului ungar este că o mare parte a fondurilor de coeziune ajung la companiile din ţările care contribuie la aceste fonduri, aşadar economiile marilor state ale UE au profitat semnificativ de ele. Acelaşi lucru este valabil şi pentru deschiderea pieţelor noilor state membre', explică Orban.
În aceeaşi zi, şeful său de cabinet, Janos Lazar, a declarat la briefingul săptămânal de presă, tot despre chestiunea migraţiei, că cetăţenii ungari 'au dreptul să decidă alături de cine doresc să trăiască' în ţara lor. 'Dacă renunţăm la acest drept, renunţăm la o parte esenţială a independenţei noastre', a estimat el, acuzând totodată UE că în loc să protejeze frontierele blocului comunitar 'face totul pentru a apăra drepturile migranţilor ilegali'.
Janos Lazar a mai spus că, în pofida verdictului CJUE, Ungaria va continua demersurile împotriva aplicării cotelor obligatorii de refugiaţii decise în urmă cu doi ani prin ceea ce el a numit 'dictatul de la Bruxelles'. El nu a exclus nici posibilitatea unei noi plângeri adresate aceleiaşi instanţe europene dacă între timp nu va fi soluţionată problema procedurii de infringement deschisă de Comisia Europeană împotriva Ungariei (şi a Cehiei şi Poloniei) pentru refuzul de a implementa acele cote.