Israelul ar sta în spatele planului care a dus la înlăturarea de la putere a preşedintelui islamist egiptean Mohamed Morsi. Cel puţin asta susţine premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, scrie AFP, potrivit Mediafax.
"Ştiţi ce se spune în Egipt, că democraţia nu se bazează pe urne. Cine se află în spatele acestei situaţii? Israelul. (...) Ministrul israelian al Justiţiei şi un intelectual evreu au afirmat înaintea alegerilor care au avut loc în Egipt în 2012: <Chiar dacă Fraţii Musulmani vor câştiga alegerile, nu vor fi învingători, pentru că democraţia nu se bazează pe urne>", a declarat Erdogan, la o întâlnire a formaţiunii conservatoare din care face parte, Partidul pentru Dreptate şi Dezvoltare (AKP).
Egiptul traversează o perioadă de criză profundă care s-a accentuat pe 3 iulie, când armata l-a înlăturat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi.
Organizaţia islamistă Fraţii Musulmani denunţă o "lovitură de stat militară", organizând proteste zilnic, bilanţul de până acum al violenţelor fiind de mii de morţi.
Organizaţia islamistă Fraţii Musulmani denunţă o "lovitură de stat militară", organizând proteste zilnic, bilanţul de până acum al violenţelor fiind de mii de morţi.