Conform reprezentanților Înaltului Comisariat ONU pentru refugiați (UNHCR) și Organizației internaționale pentru migrație, 800 de oameni au murit în naufragiul care s-a produs în largul Libiei.
Comisarul european care răspunde de acest dosar, Dimitris Avramopoulos, a prezentat luni un plan de acțiune în zece puncte care le va servi drept ''bază de lucru'' liderilor UE care se reunesc joi pentru un summit extraordinar.
Planul de acțiune prevede dublarea mijloacelor misiunii de supraveghere maritimă Triton, care va putea patrula într-o zonă mai mare și va putea participa la acțiunile de salvare. O măsură mai curajoasă, de capturare și distrugere a navelor utilizate de traficanți, este de asemenea luată în calcul.
Însă din punctul de vedere al lui Tony Abbott numai respingerea sistematică a acestor ambarcațiuni încărcate cu imigranți este eficientă.
''Sute, poate mii de persoane s-au înecat încercând să ajungă în Europa din Africa. Singurul mijloc de a împiedica aceste tragedii este de a pune capăt sosirii acestor nave'', le-a spus el jurnaliștilor.
''Este urgent ca europenii să adopte o politică foarte fermă care să pună capăt traficului de ființe umane în Mediterană'', a adăugat el.
La puțin timp după sosirea sa la putere în septembrie 2013, guvernul conservator al lui Tony Abbott a lansat cu ajutorul armatei operațiunea ''Frontiere suverane'' pentru a descuraja sosirea refugiaților pe mare.
Sosirile erau aproape cotidiene și 1.200 de refugiați au murit în timpul precedentului guvern laburist, în timp ce dreapta afirmă că niciun imigrant nu a murit pe mare în aproape 18 luni.
Această politică comportă doi piloni. Mai întâi navele marinei interceptează ambarcațiunile care-i transportă pe imigranți și le escortează spre punctul lor de tranzit, cel mai adesea Indonezia.
Solicitanții de azil care sosesc cu ambarcațiuni în Australia sunt plasați în centre de primire pe insula Manus, în Papua-Noua Guinee, sau pe insula Nauru, în oceanul Pacific.
Chiar dacă solicitarea lor de azil este considerată legitimă după procesarea dosarului, Canberra nu îi autorizează să se instaleze în Australia. Singura opțiune care li se oferă este revenirea în propria țară, viața într-un centru de primire de pe insule sau în Cambodgia, țară săracă cu care Australia a încheiat un acord în acest sens.
Apărătorii drepturilor omului denunță această politică, apreciind că Australia și-a declinat orice responsabilitate și a pasat-o altora.
ONU a condamnat la rândul său Australia, acuzată de încălcarea obligațiilor care îi revin în calitate de semnatară a Convenției pentru refugiați din 1951 care stipulează că imigranții au dreptul de a solicita azil.
