Premierul Thailandei afirmă că armata va continua ofensiva împotriva manifestanţilor antiguvernamentali, operaţiune care a transformat centrul capitalei în zonă de război. Cel puţin opt oameni au murit în luptele din ultimele 24 de ore. De la declanşarea ostilităţilor, joi seara, s-au înregistrat 24 de morţi şi aproape 200 de răniţi. Statele Unite au decis să evacueze o parte din personalul ambasadei lor din Bangkok.
Militarii thailandezi au instituit o "zonă de tragere cu muniţie de război" în jurul cartierului ocupat, de două luni, de mii de manifestanţi.
Aceştia şi-au întărit baricadele cu cauciucuri aprinse.
Protestatarii, care îşi spun "cămăşile roşii", cer demisia guvernului, alegeri anticipate şi revenirea din exil a unui fost premier înlăturat printr-o lovitură de stat. Guvernul a cerut armatei să pună capăt revoltei după eşecul negocierilor cu manifestanţii.
Şeful guvernului a declarat sâmbătă că nu mai este dispus la niciun compromis şi nu va da înapoi în faţa răsculaţilor.
Copiii şi oamenii în vârstă par să fi părăsit tabăra protestatarilor, dar rebelii rămaşi pe poziţie ripostează la focul militarilor cu bombe artizanale şi chiar cu praştii.
Luptele se poartă într-un cartier plin de hoteluri, magazine şi ambasade. Cele mai multe sunt acum închise, dar câţiva turişti au sfidat totuşi pericolul ca să nu piardă vacanţa de mult programată la Bangkok.
Violenţa şi incertitudinea asupra viitorului ţării au adus, totuşi, pierderi mari turismului, un sector de bază în Thailanda, care se promova, în străinătate, sub numele de "Ţara Surâsului".
Antena 3