Antena 3 CNN Externe Premierul spaniol, lovit cu pumnul în față în timpul unui eveniment electoral VIDEO

Premierul spaniol, lovit cu pumnul în față în timpul unui eveniment electoral VIDEO

<1 minut de citit Publicat la 22:19 16 Dec 2015 Modificat la 22:19 16 Dec 2015
raj.jpg
Premierul spaniol Mariano Rajoy a fost lovit cu pumnul în față, miercuri, în provincia sa natală, Galicia, în timpul unui eveniment electoral desfășurat în perspectiva alegerilor generale ce vor avea loc pe 20 decembrie în Spania, transmite Reuters.

Incidentul a avut loc în orașul Pontevedra.

Șeful executivului spaniol, în vârstă de 60 de ani, nu a fost rănit. Ulterior, pe imaginile televizate, el a putut fi văzut având un semn roșu pe față.

Autorul incidentului este un minor, care a fost arestat. Agresorul a stat în apropierea premierului spaniol, lovindu-l brusc pe Rajoy, care a fost luat prin surprindere.

Spania are una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului în rândul tinerilor, aproape jumătate dintre cei care își caută locuri de muncă având vârste sub 25 de ani.

 

×
Etichete: Mariano Rajoy
x close