UPDATE 20:45.
Numele noului premier grec nu va fi anunţat înaintea unei noi reuniuni a liderilor partidelor şi a preşedintelui, care se va desfăşura joi, anunţă Preşedinţia Greciei, citată de AFP.
Reuniunea de miercuri seara a liderilor partidelor a fost întreruptă şi va fi reluată joi la ora 8.00 (8.00, ora României), conform unui comunicat oficial al preşedintelui Carolos Papoulias.Premierul Greciei, Giorgios Papandreou, şi-a prezentat demisia în urmă cu puţin timp. Noul premier nu a fost înca numit. Papandreou a declarat că a luat această decizie pentru a facilita instalarea unui nou guvern interimar de coaliţie.
Presa elenă vehiculează numele a cinci greci, cu vârste de peste 60 de ani, care ar putea să inspire încredere în străinătate ca posibili succesori ai lui Giorgios Papandreou la conducerea Guvernului, relatează
AFP.
Este vorba de Vasilios Skouris, Lucas Papademos, Panagiotis Roumeliotis, Nikiforos Diamandouros, Ioannis Koukiadis.
Alte surse îl dau ca viitor premier pe preşedintele Parlamentului, Filipos Petsalnikos.