Antena 3 CNN Externe Premierul francez: Terorismul, cea mai mare ameninţare din ultimele decenii

Premierul francez: Terorismul, cea mai mare ameninţare din ultimele decenii

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 19:47 08 Sep 2014 Modificat la 19:47 08 Sep 2014
aaa.jpg
Foto: Intact Images/EPA
Terorismul reprezintă cea mai mare ameninţare a lumii în ultimele decenii, consideră premierul francez Manuel Valls, informează AFP, citată de Agerpres.

În timpul unei vizite la Tunis, Valls a declarat că ameninţarea teroristă este „cea mai mare ameninţare cu care ne confruntăm în ultimele decenii”.

„Este o ameninţare la adresa intereselor noastre, este o ameninţare pentru concetăţenii noştri, este o ameninţare generală pentru valorile noastre. Aceşti terorişti, aceşti barbari vizează fundamentele civilizaţiei”, a spus premierul francez.

„Pericolul terorist există şi cunoaştem pericolul potenţial real, concret, reprezentat de aceşti indivizi care pleacă să ia parte la luptele din Siria sau din Irak şi a căror reîntoarcere ar putea fi mortală”, a continuat Valls.

Aceste remarci intervin în contextul în care preşedintele francez Francois Hollande s-a declarat pregătit să participe, „respectând normele dreptului internaţional”, la o coaliţie internaţională pentru a lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic.

×
x close