Keir Starmer, premierul britanic, și Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, l-au sunat pe președintele iranian și i-au cerut să evite escaladarea în Orientul Mijlociu.
Luni seara, premierul britanic a purtat o conversație telefonică de 30 de minute cu Masoud Pezeshkian, președintele Iranului, potrivit Sky News.
Discuția a avut loc după ce Franța și Germania au solicitat Iranului și aliaților săi să nu „pună în pericol oportunitatea de a conveni o încetare a focului și eliberarea ostaticilor” în Gaza.
De asemenea, potrivit sursei citate, în timpul convorbirii, premierul britanic l-a avertizat pe președintele iranian că orice represalii riscă să împingă regiunea într-un „război incontrolabil”.
Președintele iranian a discutat și cu Olaf Scholz
De asemenea, și cancelarul german Olaf Scholz l-a sunat pe președintele Iranului pentru a-l îndemna să evite escaladarea în Orientul Mijlociu.
În replică, Masoud Pezeshkian a declarat că ţara sa are „dreptul să răspundă” oricărei agresiuni împotriva sa, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Deşi pune accent pe rezolvarea problemelor prin negociere, Iranul nu va ceda niciodată presiunilor, sancţiunilor şi constrângerii, ci consideră că are dreptul de a răspunde agresorilor în conformitate cu standardele internaţionale”, a spus preşedintele Pezeshkian, potrivit unui comunicat publicat de agenţia de presă oficială Irna după convorbirea telefonică cu liderul german.
Statele Unite cred că Israelul ar putea fi atacat de Iran în această săptămână
SUA consideră că Iranul ar putea lansa „în această săptămână o serie de atacuri substanţiale” împotriva Israelului, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby, citat de AFP, potrivit Agerpres.
În acest context, SUA au ordonat desfășurarea unui submarin cu rachete ghidate în Orientul Mijlociu.
Israelul monitorizează evoluţiile din Iran cu privire la o ameninţare de atac împotriva Israelului, dar armata nu a modificat directivele în materie de urgenţe pentru populaţia civilă, a declarat luni purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.