Antena 3 CNN Externe Premierul Boris Johnson vizitează locul atacului terorist de la Londra şi cere schimbarea legislaţiei

Premierul Boris Johnson vizitează locul atacului terorist de la Londra şi cere schimbarea legislaţiei

2 minute de citit Publicat la 16:37 30 Noi 2019 Modificat la 16:37 30 Noi 2019
Premierul Boris Johnson vizitează locul atacului terorist de la Londra şi cere schimbarea legislaţiei

Premierul britanic Boris Johnson a vizitat sâmbătă locul atacului terorist comis în ziua precedentă în apropiere de London Bridge şi soldat cu moartea a doi trecători, plus atacatorul ucis de poliţie şi încă trei persoane rănite, relatează agenţiile Reuters şi EFE.

Atacatorul în vârstă de 28 de ani şi identificat cu numele de Usman Khan fusese eliberat condiţionat din închisoare în decembrie 2018 după ce şi-a ispăşit jumătate dintr-o condamnare pentru terorism.

Aflarea acestei veşti a provocat o dezbatere aprinsă despre eliberarea condiţionată, premierul Johnson afirmând vineri că este o greşeală ca de aceasta să poată beneficia autorii delictelor comise cu violenţă.

Răspunzând acestor critici, instanţa britanică însărcinată cu acordarea eliberării condiţionate, Parole Board, a emis o declaraţie în care notează că respectivul deţinut a fost eliberat automat în baza prevederilor legii, fără ca dosarul său să fi fost trimis spre examinare acestei instanţe.

Intervenind din nou, în declaraţia dată sâmbătă la locul atacului, premierul Johnson s-a pronunţat pentru schimbarea legii. ''Cred că practica eliberării automate, cu o sentinţă aplicată pe jumătate şi care lasă liberi infractori violenţi nu funcţionează, şi cu acest caz mă tem că avem o dovadă foarte clară că nu funcţionează'', a spus Boris Johnson la London Bridge, unde a venit însoţit de oficiali din guvern şi poliţie, inclusiv titulara Internelor, Priti Patel.

În cadrul anchetei după acest atac, poliţia a percheziţionat o proprietate din Staffordshire (nordul Angliei) unde locuia atacatorul. El a fost unul dintre cei nouă membri ai unei celule teroriste inspirate de gruparea Al-Qaida şi identificată de serviciile secrete britanice.

Usman Khan a fost condamnat în 2012 pentru o tentativă de plasa explozivi în clădirea Bursei din Londra şi organizarea unei tabere de antrenament pentru terorişti în Kashmirul pakistanez. A fost condamnat iniţial la detenţie pe viaţă, cu posibilitatea eliberării condiţionate după opt ani, sentinţă revizuită apoi la 16 ani de închisoare, din care a executat efectiv opt înainte de a fi eliberat, iar de atunci a fost obligat să poarte în permanenţă o brăţară electronică pentru a fi supravegheat.

Chiar înainte de a comite atacul, el a participat la o conferinţă pe tema reabilitării deţinuţilor organizată de Universitatea Cambridge, în clădirea Fishmongers' Hall în partea de nord a London Bridge. După ce a plecat de acolo, a ameninţat cu o centură falsă de explozivi că o va detona şi apoi a înjunghiat mai mulţi trecători aproape de London Bridge, ucigând doi dintre ei, un bărbat şi o femeie, şi rănind alţi trei, un bărbat şi două femei, una dintre persoanele rănite fiind în stare critică. Imagini postate pe reţele sociale arată mai mulţi oameni care au intervenit şi au pus atacatorul la pământ, fiind ulterior îndepărtaţi de poliţişti, care în final l-au împuşcat pe agresor.

×
Etichete: Londra atac terorist
x close