La 1 octombrie a intrat în vigoare o nouă lege care permite cetăţenilor cu datorii totale de peste 500.000 de ruble (7.600 dolari) şi întârzieri de plată de peste trei luni să facă cerere de intrare în faliment. În plus, pot fi impuse penalizări datornicilor care nu se declară în faliment dacă nu îşi pot plăti datoriile.
Până acum, numai entităţi locale precum companiile puteau să ceară falimentul, iar noua lege are rolul să creeze un cadrul de reglementări prin care persoanele fizice să îşi poată restructura împrumuturile.
Persoanele care datorează sub 500.000 de ruble pot cere la rândul lor protecţia legii falimentului, dacă pot dovedi că nu pot plăti ratele.
Legea se aplică tuturor tipurilor de împrumuturi, de la cele de consum şi pentru automobile până la creditele ipotecare şi cele în valută.
Potrivit viceguvernatorului băncii centrale a Rusiei, Vasili Pozdişev, legea dă mai multe drepturi celor îndatoraţi. El a estimat că 500.000 de oameni ar putea folosi legea imediat, în timp ce alte estimări sunt chiar mai ridicate.
Potrivit Biroului Unic de Credite (BUC), divizie a băncii Sberbank, care monitoriează istoricul creditelor, 580.000 de ruşi, respectiv 1,5% din numărul total al datornicilor, se califică imediat pentru faliment.
Numărul celor care vor recurge la protecţia legii falimentului ar putea fi mult mai mare, fiind eligibili 6,5 milioane de oameni care nu şi-au plătit împrumuturile o perioadă de peste 90 de zile, a arătat Biroul Unic de Credite.
De la intrarea în recesiune a Rusiei în 2014, din cauza scăderii preţurilor petrolului şi a sancţiunilor occidentale impuse ţării după anexarea Crimeei de către Rusia, numărul săracilor din Rusia a crescut, ca şi numărul creditelor de consum.
Potrivit BUC, 40 de milioane de ruşi au contractat credite de consum, aproape o treime din populaţie, chiar dacă numărul împrumuturilor care sunt acordate este în scădere, din cauza reticenţei băncilor sau clienţilor.
De exemplu, datele BUC arată că în luna august au fost acordate împrumuturi în valoare de 181 de miliarde de ruble, în scădere de la 199 de miliarde de ruble în iulie.