O femeie saudită a fost numită în premieră într-un post guvernamental de rang înalt, au precizat miercuri autorităţile de la Riad, la o zi după ce femeile din această ţară au primit autorizaţia să conducă autovehicule, transmite Reuters.
Conform anunţului guvernului, Eman Al-Ghamidi a fost numită în funcţia de viceprimar al guvernoratului Al Khubar.
Femeia a primit postul "ca parte a planului de stimulare a numărului femeilor în funcţii de conducere în conformitate cu Vision 2030", a precizat Centrul pentru Comunicare Internaţională al Ministerului Culturii şi Informaţiilor de la Riad.
Guvernul saudit a arătat că Vision 2030, un vast plan de reforme economice şi sociale, va creşte prezenţa femeilor pe piaţa muncii de la 22% în prezent la 30%.