La Washington se fac ultimele pregătiri pentru ceremonia din 21 ianuarie, care va inaugura cel de-al doilea mandat prezidenţial al lui Barack Obama.
În timp ce fanfara militară şi agenţii de securitate fac repetiţii neîncetate,
muzeul figurilor de ceară din oraş a plimbat pe străzile capitalei americane figurinele ce reprezintă cuplul prezidenţial. Fanfara oficială a trupelor terestre ale Statelor Unite repetă, de câteva zile, programul pe care îl va susţine la ceremonia din faţa clădirii Congresului. Pentru ca totul să se desfăşoare cum trebuie, s-au făcut şi repetiţii ale ceremoniei propriu-zise, cu participarea unor "dubluri" ale preşedintelui şi soţiei sale.
Barack şi Michelle Obama au făcut şi un tur de onoare prin Washington, de această dată sub forma unor statui de ceară. Cele două personaje au străbătut capitala federală pe platforma unui autobuz cu etaj. A fost modalitatea aleasă de Muzeul Figurilor de Ceară pentru a saluta inaugurarea celui de-al doilea mandat al lui Obama.
La întoarcerea în muzeu, portretele soţilor Obama au fost întâmpinate de foştii preşedinţi Clinton şi Kennedy şi de soţiile lor, cu toţii, fireşte, tot de ceară.