Cancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat joi speranţa că ameninţarea cu sancţiuni suplimentare la adresa Rusiei va fi suficientă pentru a descuraja escalada în Ucraina, însă a subliniat că Europa este pregătită să facă un pas hotărâtor, dacă acest lucru va fi necesar.
Merkel a fost întrebată de jurnalişti, la sfârşitul unei întâlniri cu premierul canadian, Stephen Harper, asupra faptului dacă germanii sunt pregătiţi să accepte efectele "dureroase" ale unor eventuale sancţiuni economice împotriva Rusiei.
"Sper că nu vom ajunge la aceasta", a declarat ea, adăugând: "Rusia are nevoie de schimburi şi comerţ (...). Iată de ce Rusia are multe de pierdut".
Cancelarul a subliniat că Europa trebuie să-şi revizuiască politica sa energetică pe termen lung, cu scopul de a reduce dependenţa sa faţă de gazele şi petrolul din Rusia.