A studiat albume de artă, a citit lucrări despre istoria artei, a pictat după imaginaţie, după fotografii, dar şi după marii maeştri.
Într-o zi obişnuită, pe când se afla la şcoală, copilul Harsent a avut de ales dacă să studieze fotografia. Şi a ales cum nu se putea mai bine.
"Când mi-am developat prima fotografie, când am văzut cum imaginea devine din ce în ce mai clară, totul s-a schimbat. Am simţit ceva ce nu mai simţisem până atunci: intens, hipnotic, cu totul personal. Cuvântul viziune a căpătat sensuri cu totul noi", a spus Simon Harsent.
În 2009, artistul a publicat Melt: Portrait of an Iceberg, întâlnirea vizuală dintre pasiunea din copilărie pentru gheţari şi chemarea pentru fotografii.
Vezi AICI mai multe imagini.