O tânără de 30 de ani din Londra, Louise Sach, a fost diagnosticată cu insuficiență renală și a căutat disperată un donator prin intermediul Facebook-ului.
După ce și-a scris povestea pe rețeaua socială, Louise a primit o veste nemaipomenită. O altă tânără, Kayleigh Wakeling, din Baldock, Marea Britanie a fost extrem de impresionată și a hotărât să-și doneze un rinichi.
„Am văzut postarea lui Louise pe pagina unui prieten. Nu auzisem până atunci de donatori altruiști, dar aveam vârste similare și m-am gândit, dacă era vorba de mine sau de cineva din familia mea?
Aveam aceeași grupă de sânge cu Louise, 0 pozitiv, așa că am căutat pe internet să văd dacă pot avea o viața normală cu un singur rinichi și din tot ce am citit reieșea că voi putea”, a povestit Kayleigh, potrivit Mirror.
Cele două fete au început să vorbească timp de o săptămână și s-au împrietenit rapid. „Nu a fost nicio ezitare, am avut încredere în ea cu prețul vieții mele”, a spus Louise.
Louise a fost supusă intervenției medicale, care s-a dovedit a fi un succes. De atunci vorbește cu donatoarea ei zilnic și se înțeleg de minune.