Bella Ciao: o scurtă istorie a imnului rezistenței cântat lui Viktor Orbán
O privire asupra originilor și atractivității cântecului folosit de deputații europeni pentru a-i face o serenadă premierului ungar la Strasbourg
Deputații europeni de stânga l-au întâmpinat pe premierul ungar Viktor Orbán, aflat în vizită, cu o interpretare originală a imnului clasic antifascist Bella Ciao.„Acesta nu este Eurovision”, a exclamat președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în timp ce încerca să reducă la tăcere.
Titlul melodiei înseamnă „La revedere, frumoaso” are o poveste aparte ancorată în istoria europeană spunând o poveste străveche a luptei împotriva opresiunii politice, conform The Guardian.
Versiunea cea mai cunoscută a cântecului spune povestea unui luptător partizan, care se trezește într-o dimineață știind că trebuie să își lase iubita în urmă pentru a lupta împotriva unui invadator nespecificat, realizând că s-ar putea să nu o mai vadă niciodată.
„Dacă mor ca partizan„, cântă el, «trebuie să mă îngropați / să mă îngropați acolo sus, pe munte / la umbra unei flori frumoase / și toți cei care vor trece pe acolo / vor spune »Ce floare frumoasă / Aceasta este floarea partizanului / care a murit pentru libertate””, spun versurile.
Bella Ciao nu este doar cântat în toată Italia în fiecare an pe 25 aprilie pentru a sărbători sfârșitul dictaturii fasciste a lui Benito Mussolini și al ocupației naziste germane. Dar, în ultimii ani, a fost, de asemenea, intonat la protestele antiguvernamentale din Iran, pe baricadele din Ucraina, cântat de protestatarii pentru drepturile femeilor din Polonia și difuzată ilicit de pe minaretele moscheilor din Turcia.
Din Chile la Hong Kong, de la Occupy Wall Street la Fridays for Future, a devenit expresia muzicală supremă a dorinței de libertate.
Utilizarea cântecului în serialul spaniol La Casa de Papel unul dintre cele mai difuzate emisiuni din istoria Netflix, înseamnă că a ajuns şi în mediile nepolitice.
Originile cântecului Bella Ciao sunt la fel de încâlcite pe cât de directă este atracția sa muzicală. Cea mai veche înregistrare cunoscută a unei melodii asemănătoare cântecului datează din 1919, realizată de acordeonistul klezmer Mishka Ziganoff, originar din Odesa, iar diverși cercetători au găsit rădăcini în muzica populară franceză, idiș sau dalmațiană. Cu toate acestea, versiunea lui Ziganoff a venit fără versuri.
O versiune lirică diferită de cea a mișcării italiene de rezistență care a luptat împotriva ocupanților naziști și a colaboratorilor lor italieni în perioada 1943-1945 este atestată în plantaţiile de orez din nord-estul Văii Po din Italia. Naratorul său nu este un partizan de sex masculin, ci o femeie „plivitoare de orez” care se plânge de țânțari și de șefii cruzi.
Iată mai jos versiunea din 1919:
