Un profesor de matematică, Jeremy Forrest, în vârstă de 30 de ani, a fost încarcerat în noaptea de vineri spre sâmbătă până la data unei audieri publice, marţi, în care urmează să se decidă cu privire la extrădarea sa către Marea Britanie.
Cu un mandat european de arestare emis pe numele său, Forest, care este căsătorit, a anunţat prin avocatul său că nu se opune să fie predat autorităţilor britanice.
Liceana Megan Stammers, în vârstă de 15 ani, care era elevă a sa, urma să fie repatriată în Marea Britanie sâmbătă. Ea a vorbit cu părinţii, care o aşteptau în Marea Britanie, potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliţiei din Sussex.
"Megan ar trebui să se întoarcă astăzi la familia sa şi să stea de vorbă cu poliţia", a declarat purtătorul de cuvânt.
Presa britanică a scris că mama fugitivei a plecat spre Bordeaux pentru a-şi lua fiica.
Avocatul francez al profesorului, Daniel Lalanne, a descris sâmbătă "un băiat şarmant", care pare "mai tânăt decât este" şi "foarte discret", după ce s-a întâlnit cu acesta la închisoare. El este "foarte dezamăgit de întreruperea brutală a poveştii de dragoste" cu Megan, a adăugat Lalanne, subliniind că profesorul "nu este depresiv".
"Nu este fugar. A fost arestat în timp ce se afla la Bordeaux, căutând de lucru pentru a prelungi povestea de dragoste un pic mai departe, într-o ţară poate mai înţelegătoare", a subliniat el.
Profesorul şi eleva au fost arestaţi în centrul oraşului Bordeaux în timp ce mergeau la un interviu, în vederea obţinerii unui loc de muncă.
Potrivit anchetatorilor britanici, cei doi au părăsit Sussexul (în sudul Angliei) la 20 septembrie, cu maşina profesorului.
Un mandat a fost eliberat "pentru răpire de copii", deoarece tânăra a fost "luată fără consimţământul părinţilor", potrivit poliţiei britanice.
Nouă ore mai târziu, ei luau un vapor, la Dover (în sudul Angliei), pentru a traversa Canalul Mânecii (în nordul Franţei). Imagini video înregistrate pe feribot de către camerele de supraveghere îi surprind pe adolescentă şi pe profesor ţinându-se de mână.
Administratorul hotelului în care au petrecut prima noapte la Bordeaux a descris două persoane "discrete" şi "nu neapărat îndrăgostite".
"Au sosit pe 21 septembrie seara şi au plecat sâmbătă dimineaţa, dar habar nu aveam că sunt în ilegalitate", a declarat pentru AFP Eric, administratorul hotelului.
Jeremy Forrest, care ştia câteva cuvinte în franceză, s-a prezentat ca "Jack Grant". Potrivit administratorului, cuplul era "discret", "liniştit" şi "nu neapărat îndrăgostit".
"Ea nu părea (în vârstă) de 15 ani, ci mai degrabă de 18-20 (de ani), iar el părea un pic mai tânăr de 30 de ani", potrivit lui Eric.
Presa britanică şi-a pus întrebări, în ultimele zile, în legătură cu atitudinea instituţiei unde preda Forrest, despre legătura dintre adolescentă şi profesor, care pare că a început după o excursie şcolară, în februarie.
Tot potrivit presei britanice, profesorul, care este căsătorit şi face muzică, ar fi scris în urmă cu câteva luni pe un blog, sub numele său de scenă, "sunt dependent de tine ca de heroină", evocând "dilema morală" în care se afla.
"Cum trebuie, cum ar trebui să definim ceea ce este bine sau rău, acceptabil sau inacceptabil?", ar fi continuat el.
Vârsta majoratului sexual este stabilită la 16 ani în Marea Britanie şi la 15 ani în Franţa, dar în aceasta din urmă există şi "un delict de abuz sexual fără violenţă asupra unui minor în vârstă de peste 15 ani constând în a abuza de autorittatea oferită de funcţiile deţinute".