Antena 3 CNN Externe Poşta americană a fost ţinta unui atac cibernetic. Datele angajaţilor săi sunt COMPROMISE

Poşta americană a fost ţinta unui atac cibernetic. Datele angajaţilor săi sunt COMPROMISE

<1 minut de citit Publicat la 15:22 11 Noi 2014 Modificat la 15:22 11 Noi 2014
1.jpg
Serviciul de Poştă al Statelor Unite (U.S. Postal Service) a comunicat că este ţinta unui atac cibernetic, iar informaţiile şi datele referitoare la angajaţii săi, inclusiv Numerele de Securitate Socială (CNP-ul american) , ar putea fi compromise.

FBI şi alte agenţii federale investighează la ora actuală acest caz, se arată în acelaşi comunicat.

Purtătorul de cuvânt al U.S. Postal Service, David Partenheimer, a declarat că informaţiile cu caracter personal ar fi putut obţinute în urma acetui atac. Este vorba de datele de naştere ale angajaţilor, numele lor complet, adresele şi SSN-urile acestora.

Oficialul Poştei a precizat că datele clienţilor sau a celor care au accesat pagina de internet usps.com nu au fost în vreun fel afectate.
Cu toate acestea, există riscul ca cei care au apelat numărul din call center să aibă de suferit de pe urma actului de hacking.

Poşta americană nu a dat o cifra exactă a persoanelor care ar fi putut păgubite. Numărul angajaţilor săi depăşeşte 620.000 de persoane.

×
Etichete: atac cibernetic
x close