Scăderea
popularităţii lui Nicolas Sarkozy pare că nu mai poate fi oprită.
Potrivit unui sondaj publicat marţi, doar 36% din francezi au o
părere favorabilă despre preşedintele republicii, iar 58% au o
opinie negativă. Sarkozy a pierdut nouă procente într-o
singură lună şi peste 20% faţă de luna septembrie. Opinia
publică îi reproşează etalarea vieţii private (divorţul şi
căsătoria cu Carla Bruni), dar mai ales eşecul în creşterea
puterii de cumpărare, promisă în campania electorală.
Antena
3