„Evaluarea mea este fără echivoc negativă, trebuie să recunosc că totul este foarte trist”, a declarat Kaczyński, vicepremier şi lider al partidului de guvernământ Lege şi Justiţie, la Radio Plus. „Când Orbán spune că nu poate vedea ce s-a întâmplat la Bucea, trebuie sfătuit să meargă la un oftalmolog”, a spus el.
În prima sa conferință de presă după ce a câștigat un al patrulea mandat, Orbán a declarat că l-a sunat pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru a cere o „încetare imediată a focului” în Ucraina, dar a refuzat, de asemenea, să condamne în mod explicit Rusia în legătură cu evenimentele de la Bucea, spunând că o anchetă ar trebui să vină mai întâi, deoarece „trăim într-o perioadă de manipulare în masă”, potrivit Politico, citat de Mediafax.
După ce trupele rusești s-au retras săptămâna trecută din Bucea, un oraş aflat la periferia Kievului, autorităţile ucrainene au descoperit drumuri pline de cadavrele unor persoane care fuseseră legate şi împușcate de la mică distanță, precum şi gropi comune ale locuitorilor din zonă.
Oficialii ruşi au respins în repetate rânduri acuzaţiile potrivit cărora trupele lor ar fi responsabile, ministrul de externe Serghei Lavrov declarând marţi că scenele au fost o „provocare” a Ucrainei menită să perturbe negocierile de pace în curs.
Războiul din Ucraina a tensionat alianţa de obicei strânsă dintre Polonia şi Ungaria, legăturile strânse şi continue ale lui Orbán cu Putin atrăgând în special furia Varşoviei.
Polonia a fost unul dintre cei mai înverșunați susținători europeni ai unui embargo energetic rusesc, în timp ce Ungaria a respins o astfel de măsură, numind-o „linie roşie”.
Cu toate acestea, Orbán a adoptat un ton conciliant faţă de Varşovia în discursul său de miercuri, susţinând că „alianţa Ungariei cu Polonia trebuie să fie consolidată, deoarece nu putem rămâne singuri în această furtună”.
Cele două ţări conduse de populişti se protejează reciproc de eforturile UE de a le determina să se conformeze statului de drept şi standardelor democratice ale blocului.
Însă, în interviul de vineri, Kaczyński a criticat din nou dialogul continuu al liderului ungar cu Putin şi a avertizat că acest lucru ar putea avea implicaţii asupra alianţei Varşovia-Budapesta.
„Nu putem coopera aşa cum am făcut-o în trecut dacă acest lucru continuă”, a spus el.