Antena 3 CNN Externe Polonia îşi plânge morţii. Centrul Varşoviei, transformat într-o mare de flori şi lumânări aprinse

Polonia îşi plânge morţii. Centrul Varşoviei, transformat într-o mare de flori şi lumânări aprinse

1 minut de citit Publicat la 10:33 11 Apr 2010 Modificat la 10:33 11 Apr 2010
Polonia îşi plânge morţii. Centrul Varşoviei, transformat într-o mare de flori şi lumânări aprinse
Polonia îşi plânge morţii. Zeci de mii de polonezi au aprins lumânari şi au depus flori în memoria victimelor accidentului aviatic de sâmbătă. Ancheta care va stabili circumstanţele în care s-a produs tragedia este în plină desfăşurare. Principala ipoteză este că la originea acesteia ar fi o eroare de pilotaj. De altfel, sunt foarte multe întrebări la care anchetatorii caută răspunsuri.

Au fost două minute de reculegere în Polonia, în memoria preşedintelui şi a celorlalţi compatrioţi care şi-au pierdut viaţa în accidentul tragic de sâmbătă. Momentul de reculegere a fost ţinut de oamenii strânşi în faţa palatului prezidenţial din Varşovia. În timpul momentului de reculegere, sirenele şi clopotele bisericilor din Varşovia au răsunat în tot oraşul.

Între timp, românii s-au alăturat polonezilor, în semn de solidaritate. Sute de oameni au ţinut un moment de reculegere în faţa Ambasadei Poloniei la Bucureşti.

"Polonia nu va mai fi niciodată la fel după tragedia care a lovit ţara". Aşa cred cei mai mulţi polonezi care s-au rugat toată noaptea în biserici pentru cei dispăruţi in accidentul aviatic din Rusia. Cu inimile sfâşiate de durere, zeci de mii de oameni au transformat centrul Varşoviei într-o mare de flori şi lumânări aprinse. Mulţi spun că nu se pot obişnui cu ideea că preşedintele ţării şi cei mai importanţi lideri politici şi militari sunt morţi.

Cu inimile sfâşiate de durere, zeci de mii de polonezi au venit în centrul capitalei. Au depus flori şi au aprins lumânări în memoria victimelor. Oamenii nu-şi pot reveni din şocul care a paralizat întreaga naţiune.

Două minute de reculegere în Varşovia



Întreaga noapte, bisericile au rămas deschise, iar oamenii au venit să se roage.

Între timp, la Smolensk, trupul neînsufleţit al preşedintelui polonez a fost identificat de fratele său geamăn, Jaroslaw Kaczynski. Acesta a venit la locul tragediei, împreună cu premierul polonez, Donald Tusk. Cu toţii au ţinut un moment de reculegere. Mai multe dintre cadavrele victimelor au fost deja tranportate la Centrul de Expertiză Medico-Legală din Moscova, pentru identificare.

Polonia este în doliu naţional timp de şapte zile. Rusia şi Brazilia au anunţat şi ele doliu naţional.

Antena 3




×
x close