Polonia încearcă să formeze o
minoritate de blocaj în Uniunea Europeană în ceea ce
priveşte lansarea sistemului de „licitare completă' a cotelor de
dioxid de carbon fixate pentru statele membre, începând
din 2013, relatează joi EUObserver. Varşovia este nemulţumită de
hotărârea Comisiei Europene de a reduce cotele de emisii de
CO2 şi caută aliaţi în cadrul UE pentru a bloca decizia.
În
special sunt vizate noile state membre ale UE, care, din dorinţa de
a cunoaşte o dezvoltare economică rapidă, au nevoie de
consolidarea sectoarelor energofage, dar ele sunt în acelaşi
timp responsabile de aproape jumătate din totalul emisiilor de
dioxid de carbon din Europa.
„Încercăm să găsim aliaţi
pentru poziţia noastră, mai ales în rândul noilor state
membre. Este posibilă formarea unei minorităţi de blocaj şi
depunem eforturi în această privinţă”, a declarat
consilierul guvernamental polonez Michal Boni.
Potrivit actualei scheme de
tranzacţionare a cotelor de emisii poluante /ETS/, pe baza căreia
companiile mari poluatoare pot cumpăra credite pentru emisii de
dioxid de carbon de la firmele mai puţin poluatoare în
limitele cotelor naţionale de emisii de CO2, 90% dintre aceste
credite sunt acordate gratuit.
Pachetul legislativ privind schimbările
climatice, prezentat de Comisia Europeană în luna ianuarie,
propune ca din anul 2013 companiile să fie obligate să
achiziţioneze aceste credite în cadrul unor licitaţii
internaţionale, în unele sectoare, precum producţia de
energie electrică, procentul creditelor acoperite de aceste
licitaţii fiind de 100%.
Măsurile, destinate să ducă la reducerea
emisiilor de CO2 în UE cu 21% până în 2020, în
raport cu nivelul din anul 1990, mai propun ca Bruxellesul să scadă
numărul total al creditelor disponibile pentru emisii de CO2 cu
1,74% în fiecare an, începând cu 2012.
Însă Polonia, care produce 96%
din necesarul său de energie electrică în termocentrale pe
cărbune, se teme că sistemul de licitare a cotelor de emisii de CO2
va duce la falimentul companiilor sale energetice, în favoarea
firmelor occidentale mai bogate, care sunt mai eficiente şi care
investesc masiv în noile tehnologii.
„Preşedinţia franceză
a UE va încerca să închidă acest subiect, aşa că
trebuie să fim şi mai activi în urmărirea obiectivului
nostru - dezvoltarea economică”, a explicat Michal Boni.
Sursă foto: www.euobserver.com
Agerpres