Antena 3 CNN Externe Polonia este chemată în faţa Tribunalului UE

Polonia este chemată în faţa Tribunalului UE

<1 minut de citit Publicat la 13:52 17 Mar 2007 Modificat la 13:52 17 Mar 2007
Polonia este chemată în faţa Tribunalului UE
Tribunalul Uniunii Europene din Luxemburg va judeca Polonia pentru încălcarea prevederilor referitoare la importul de mijloace de protecţie a plantelor, relatează agenţia poloneză PAP. În plângerea depusă la tribunal, executivul european afirmă că Polonia foloseşte practici care îngreunează importul de pesticide din alte state membre şi încalcă principiul comun potrivit căruia importul este permis dacă produsul este autorizat spre a fi vândut în ţara de provenienţă şi totodată este ?identic sau suficient de asemănător? cu produsele prezente deja în ţara de destinaţie, au precizat vineri surse din cadrul Comisiei.

CE acuză Polonia că nu a stipulat deloc în legislaţia sa prevederi vizând acordarea de autorizaţii de import al mijloacelor de protecţie a plantelor, lucru cerut de legislaţia UE. Comisia Europeană a deschis procedura legată de acest caz în octombrie 2005, dar explicaţiile trimise până acum de Polonia au fost considerate insuficiente.

Antena 3

×
x close