Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a promulgat miercuri amendamentele la controversata lege a Holocaustului, modificări ce elimină pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele care ar sugera că statul polonez a fost complice la crimele împotriva evreilor comise de Germania nazistă, a anunţat miercuri cancelaria prezidenţială, transmite Reuters.
Amendarea legii a avut loc miercuri, într-o sesiune de urgenţă a camerei legislative inferioare, la câteva ore după ce prim-ministrul Mateusz Morawiecki ceruse modificarea textului care a provocat tensiuni cu SUA şi cu Israel.
Decizia neaşteptată a Varşoviei survine în contextul în care guvernul polonez, condus de partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), se află sub o monitorizare atentă din partea Uniunii Europene din cauza reformelor judiciare şi vrea să întărească legăturile de securitate cu Washingtonul.
Legea, menită să apare imaginea Poloniei în străinătate şi intrată în vigoare la începutul lunii martie, prevedea până la 3 ani de închisoare, inclusiv în cazul cetăţenilor străini, pentru persoanele care vor atribui ''responsabilitatea sau co-responsabilitatea naţiunii sau statului polonez pentru crimele comise de Al Treilea Reich german''.
Legea a provocat tensiuni puternice cu Israel şi cu numeroase organizaţii evreieşti, care au reproşat Varşoviei că neagă participarea unor polonezi la Holocaust şi chiar că îi împiedică pe supravieţuitorii evrei să-şi istorisească experienţele.