În urma anchetei desfășurate la domiciliul autorului masacrului din Newtown, anchetatorii au descoperit un impresionant arsenal care include arme de foc, săbii și baionete, scrie
Mediafax. În locuinţa lui Lanza, anchetatorii au identificat numeroase arme de foc şi muniţie, dar şi trei săbii de samurai şi o baionetă.
Acest arsenal impresionant se adaugă armelor pe care tânărul le avea asupra sa la momentul comiterii masacrului: o armă de asalt, două pistoale automate, fără să includă pistolul găsit în maşina sa.
Anchetatorii au anunţat că au găsit jurnalul tânărului, precum şi alte documente, fără să dea prea multe detalii asupra conţinutului acestora. Ei au mai recuperat dispozitivele electronice şi jocurile video considerate violente.
În camera lui Adam Lanza, "anchetatorii au mai găsit un hard-disk distrus aflat pe un birou", au mai precizat aceştia.
Masacrul de la Newtown a relansat încă o dată dezbaterea cu privire la armele de foc în Statele Unite. Evenimentul ar putea duce în curând la o consolidare minimală a legislaţiei, din cauza opoziţiei puternice din partea apărătorilor drepturilor deţinătorilor de arme de foc, aceştia considerând că orice lege poate contrazice dreptul garantat de Constituţie.